La nivel global, în ultimele patru decenii numărul hainelor achiziționate de un singur consumator s-a dublat, iar frecvența de utilizare s-a redus până la câteva purtări. De asemenea, consumul de haine este așteptat să crească cu 63% până în 2030, ca urmare a creșterii demografice și a modificării comportamentului de cumpărare. Plecând de la această simplă statistică, putem afirma că, în societatea în care trăim, cantitatea are prioritate în fața calității, ceea ce se traduce prin faptul că, de fapt, cumpărîm mai mult decât avem nevoie. Această tendință de a consuma din ce în ce mai mult, fără a ne documenta în prealabil, duce la achiziții impulsive, de moment, care adesea nu sunt sustenabile și de durată.
Modul în care achiziționăm și folosim hainele poate avea un impact negativ asupra mediului, generat în principal de utilizarea apei și energiei pentru spălarea hainelor, de nivelul de toxicitate al detergenților sau de poluarea apei cu reziduuri ale substanțelor chimice (coloranți). În plus, micro-plasticul provenit în urma spălării hainelor din poliester este o sursă semnificativă de poluare a oceanelor.
Statistici de consum
- În Danemarca, hainele au cea mai lungă durată de viață per purtător. În medie, danezii poartă hainele aproximativ 5 ani, în timp ce olandezii doar 4,1 ani. În Germania și în Italia, hainele sunt purtate în medie 3,8 ani.
- 3/4 din gospodăriile din Europa spală hainele la temperaturi de 30°- 40°C.
Schimbarea vine de la fiecare
Impactul asupra mediului generat de utilizarea hainelor poate fi redus prin mici schimbări ale comportamentului fiecăruia, cum ar fi folosirea de electrocasnice eficiente din punct de vedere energetic, încărcarea completă a mașinii de spălat cu haine suficiente, purtarea hainelor de mai multe ori înainte de spălare sau prin utilizarea unui detergent prietenos cu mediul sau a unei ape cât mai puțin încălzite.
Un obicei pierdut pentru mulți dintre noi este acela de a face mici modificări sau reparații hainelor, acestea ajungând prea repede în categoria „de nepurtat” și, ulterior, în cea a deșeurilor. Prin ajustarea mărimii, aplicarea unor decorațiuni, coaserea nasturilor sau îndepărtarea petelor lungim durata de viață a hainelor și arătăm responsabilitate față de resursele consumate pentru producția lor.
Pe lângă inițiativele pe care le putem avea la nivel personal, există și alte demersuri din partea marilor producători sau start-up-uri inovatoare de a prelua și repara hainele uzate sau de a închiria haine, cu ajutorul instrumentelor online de gestionare și promovare.
Compania Patagonia, de exemplu, derulează un proiect prin care realizează 40.000 de reparații pe an într-un atelier propriu și promovează în mediul online tehnici de reparare și îngrijire a hainelor.
Rent the Runway este o inițiativa din Statele Unite prin care, pe baza unui abonament lunar, clienții pot închiria un anumit număr de articole vestimentare ale unor designeri cunoscuți. Modelul este unul de succes și integrează mai multe elemente de consum sustenabil, cum ar fi eliminarea ambalajelor de plastic sau utilizarea blănii artificiale.