Zilele petrecute în casă pentru a ne proteja de răspândirea epidemiei COVID-19 trec una după alta, așa că ne-am gândit să vă propunem o activitate utilă care vă poate însenina gândurile: reîmprospătarea și rearanjarea garderobei personale. Cu toții avem haine către care nu ne-am mai îndreptat de ceva vreme atenția, iar acum a venit momentul să le punem sub lumina reflectoarelor și să le oferim un look fresh, care le va asigura un loc pe raftul din față.
Iată câteva idei care au potențialul de a transforma piesele anoste din dulap în adevărate vedete ale ținutelor viitoare.
Blugii prea strâmți devin noua fustă preferată
Îi avem prin șifonier și îi ținem acolo în speranța că vom slăbi miraculos peste noapte, iar acei blugi faini se vor așeza din nou bine pe noi. Este momentul, însă, să facem o schimbare. O pereche de blugi incomozi se pot transforma cât ai clipi într-o fustă lejeră, decorată pe lateral cu panglici care o vor scoate din tiparele obișnuite.
Cum? Desfă cusăturile pantalonului și adaugă pe laterale niște garnituri metalice prin care să treci apoi fie un șiret, fie o eșarfă sau orice altă bucată de material pe care o consideri potrivită.
Broderii colorate
Cămășile sau tricourile basic pot fi înfrumusețate cu ajutorul unor broderii jucăușe și primăvăratice. Sfatul nostru: exersați mai întâi acele broderii pe alte bucăți de material înainte de a le realiza în forma lor finală, pentru a obține un rezultat cu adevărat spectaculos.
Desene minimaliste, de efect
Prea multe tricouri albe, simple? Exersează-ți talentul la desen și realizează o schiță minimalistă, dintr-o singură linie continuă. Pinterest-ul îți poate fi o bună sursă de inspirație.
Perle sau alte aplicații elegante
Fie că-i vorba de pantaloni, rochii sau bluze, câteva aplicații simple și elegante pot schimba complet aerul acestor piese vestimentare și pot conferi ținutelor un aer sofisticat.
Înfrumusețează-ți cămășile cu un guler decorat cu perle, schimbă complet aparența tricoului oversized preferat cu niște panglici cusute atent pe laterale sau pune primăvara în perechea de blugi clasici cu ajutorul unui material brodat.