Versiunea în limba franceza a interviului a apărut în LEPETITJOURNAL.COM
Grégory Rateau, LPJ: Puteți să ne prezentați „Bine Boutique”?
Ana Derumeaux: Bine Boutique „s-a născut” în septembrie 2018 și a pornit la drum cu dorința de a schimba imaginea pe care oamenii o au despre reutilizarea și reciclarea textilelor. Într-o societate consumeristă, unde se cumpără haine pe bandă rulantă din impulsul de a avea mereu mai multe, noi punem punct și o luăm de la capăt cu o altă mentalitate. Bine Boutique, magazinul caritabil al Crucii Roșii Române, inspiră oamenii să consume mai responsabil, chiar și atunci când vine vorba de haine.
La Bine Boutique, hainele se bucură de o nouă viață, dar ajută și proiectele sociale ale organizației. Așezate atent pe umerașe, hainele donate își așteaptă noii purtători. Înainte de a-și găsi un nou cămin, hainele trec printr-un întreg proces de sortare și igienizare cu ajutorul voluntarilor. Cele care „nu trec testul” sunt reinventate și modificate pentru a nu fi aruncate în gropile de gunoi, iar hainele în stare excepțională, costumele de marcă, ținutele office sau rochiile de cocktail, care oricum nu ar fi utile ca donații directe către beneficiarii sociali din căminele de bătrâni sau centrele de plasament pentru copii, sunt valorificate aici la prețuri foarte accesibile.
Cum s-a născut dorința de a vă implica în domeniul social?
Pentru mine compasiunea și sentimentul solidarității umane sunt trepte ale înțelegerii și forme de cunoaștere ale lumii în care trăiesc. Încă dinainte de studiile făcute în domeniul sociologiei și asistenței sociale, m-am implicat în acțiuni civice și umanitare în perioada atât de frământată a anilor de după revoluție… Pe atunci era o adevărată tragedie a copiilor străzii, care m-a marcat puternic.
Charity shop-ul vostru este unul din primele în România, însă în alte țări, cum ar fi Marea Britanie, acest fenomen este foarte răspândit. De ce credeți?
Bine Boutique este primul magazin social al Crucii Roșii în România, însă mai există și alte câteva organizații, care au astfel de inițiative. Cred că aici nu s-a format încă o cultură în sensul antreprenoriatului social. Acest lucru este cauzat de lipsa fondurilor în acest domeniu, dar și de percepția cu privire la sursele de finanțare ale organizațiilor non-profit. E important ca acestea să nu se bazeze doar pe clasicele donații, sponsorizări sau acte de binefacere, ci să auto-genereze venituri care să fie reinvestite în proiecte sociale și umanitare.
Sunt românii confortabili cu ideea de a purta haine second hand?
Da, este o tendință în creștere, datorată atât spiritului anti-consumerist, care încurajează reutilizarea și protejarea resurselor de mediu, cât și nevoii de economisire, adică grija față de propriul buzunar. În plus, în magazinele second hand putem descoperi piese deosebite, adevărate „comori” care mai au încă multă viață în ele. Aceste piese pot completa ținutele chic și dau valoare stilului personal.
Care e nivelul reciclării textilelor în România?
Din păcate, deocamdată nu putem vorbi decât despre inițiative ale unor ONG-uri, cum este și proiectul Crucii Roșii. Ne străduim să educăm comunitățile în spiritul solidarității, dar și al protejării mediului prin reutilizarea și reciclarea textilelor. În România nu se colectează selectiv și nu se reciclează cât ar trebui nici materialele „clasice” cum ar fi hârtia, plasticul sau sticla. Pentru acestea ar fi trebuit să existe deja o infrastructură susținută de autoritățile statului…
Ați reușit să aveți stocuri importante până în prezent?
Bilanțul pentru 2020, deși a fost un an atât de complicat și plin de greutăți pentru noi toți, arată că oamenii s-au mobilizat și au donat peste 23 de tone de haine către Crucea Roșie – Filiala Sector 6 din București. După cum vă spuneam, cca. 10% din această cantitate a fost valorificată de economia socială la Bine Boutique.
Industria textilă e a doua cea mai poluatoare la nivel mondial după cea petrolieră. Credeți că românii sunt suficient de preocupați de acest subiect?
Cred că se poate face mult mai mult pentru educarea și conștientizarea membrilor comunității în privința reutilizării și reciclării textilelor. Noi oferim un sistem transparent și funcțional pentru colectarea donațiilor, cu impact pozitiv atât social, cât și asupra mediului. Am avea nevoie de influenceri, personalități publice care să ne sprijine acest demers. Este un apel pe care sper să îl facem cunoscut și cu ajutorul presei.
Artiști foarte cunoscuți ca Dan Perjovschi și Pisica Pătrată (Alexandru Ciubotariu) ne-au sprijinit deja cu lucrările lor încărcate de mesaje special create pentru a decora spațiul Bine Boutique și sediul Crucii Roșii, cu scopul de a atrage atenția asupra unor teme sociale și de mediu de actualitate.
Credeți că voluntariatul e destul de încurajat în România?
La Crucea Roșie vin în permanență tineri care doresc să facă voluntariat. Ei reprezintă cea mai importantă forță a organizației. În cazul particular al donațiilor de haine, voluntarii asigură sortarea și distribuția hainelor către beneficiarii sociali sau persoanele sinistrate. Tot ei se implică și în atelierele de reciclare creativă a deșeurilor textile. Produsele realizate sunt destinate strângerii de fonduri pentru alte proiecte sociale. Sunt lucruri minunate pe care le puteți descoperi pe charity shop-ul nostru online: https://shop.bineboutique.ro/handmade.html
Personal, încurajez pe oricine să se implice în acțiuni de voluntariat pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie. Totodată pentru a-și îmbogăți experiența și a găsi un sens superior al vieții.
Aveți informații despre numărul celor afectați de sărăcie în România în urma pandemiei?
Nu cunosc date statistice oficiale, însă solicitările de sprijin au explodat în ultima perioadă la Crucea Roșie. Este vorba de articole de igienă, alimente și îmbrăcăminte, adică satisfacerea unor nevoi de bază. Încercăm să ajutăm cât mai multe persoane vulnerabile. Este de altfel si obiectivul inițiativelor de antreprenoriat social precum Bine Boutique.