Apărută la mijlocul secolului XX, mișcarea artistică și culturală ce poartă numele de pop-art și-a făcut loc în viața noastră, fiind promovată pentru prima dată de către Andy Warhol.
În anul 1950, datorită stilului său excentric și bizar, Warhol devenea unul dintre cei mai de succes artiști ai vremii. În anii ‘70, el creează cea mai cunoscută rochie a sa, revoluționând lumea modei. Este vorba despre rochia Dress Souper, pe care au fost tipărite imprimeuri ale conservei de supă Campbell. Designer-ul Yves Saint Laurent a fost primul care a integrat acest curent în creațiile sale, fiind urmat îndeaproape de casa de modă Dolce & Gabbana.
Cu cele mai îndrăznețe culori și cele mai neașteptate imprimeuri, pop-art-ul ne bucură prin dinamism și energie, reușind astfel să întoarcă toate privirile.
Cum recunoaștem stilul pop-art în modă?
Moda pop-art este foarte ușor de recunoscut. Începând cu clasicele imprimeuri ale unor imagini cunoscute din reclame comerciale la produse populare, amestecul de culori vibrante integrate în geometrii abstracte ne face să ne dăm seama imediat că vorbim despre pop-art.
O altă fațetă a pop-art-ului este reprezentată de benzile desenate, portrete ale unor celebrități sau personaje de ficțiune.
Ca în fiecare curent artistic, și în pop-art identificăm diverse sub-stiluri ale creațiilor, cele mai cunoscute fiind reprezentate de:
- Warhol, despre care v-am vorbit mai sus, creatorul pop-art-ului și cel care a dat startul mișcării;
- Liechtenstein, cu un stil industrial, integrează în arta sa benzile desenate și imaginile de publicitate;
- Pet Glo Portret, care aduce pentru prima dată portretele animalelor noastre dragi într-un stil viu colorat și jucăuș.
Cum purtăm stilul pop-art?
Fiind ușor excentric, stilul pop-art poate fi dificil de purtat, însă noi suntem aici să vă ajutăm. Cel mai important aspect este că articolele vestimentare pop-art vor fi întotdeauna piesa de rezistență a ținutei. Nu ne dorim să încărcăm prea mult ținuta, în afara acestui articol. Putem alege o rochie în stil pop-art pe care să o asortăm cu o pereche de dresuri uni negre și încălțăminte sobră, de asemenea uni. Totodată, ne putem orienta către accesorii în stil pop-art, cum ar fi o geantă sau un colier pe care să le putem folosi ca piesă cheie a ținutei. În această situație, vom opta pentru un look monocromatic, lăsând astfel toată atenția să se îndrepte către accesoriul viu colorat.