Bine Boutique este un spațiu de BINE: un magazin, dar mai ales un loc care aduce împreună inițiative și activități care fac BINE mediului și comunității. De aceea nu ne dăm înapoi de la a pune în practică idei creative care valorifică, pe cat posibil, toate hainele primite din donații, chiar și cele deteriorate care nu pot fi reutilizate așa cum sunt. Astfel, fie că e vorba de țestoasa Titi, de perna Petlove sau de cerceii de Bine, mâinile pricepute ale voluntarilor Crucii Roșii prelungesc durata de viață a textilelor, dându-le un nou sens.
Acesta este modul prin care noi am ales să învățăm și să contribuim la conștientizarea publicului cu privire la importanța reutilizării și reciclării textilelor. De asemenea, este o modalitate de finanțare a proiectelor noastre sociale și educative ce implică comunitatea, prin faptul ca aceste produse pot fi achiziționate din magazinul caritabil Bine Boutique sau online, pe shop.bineboutique.ro. În cuvinte mai pompoase facem upcycling și mai exact reciclare creativă.
Upcycling înseamnă reutilizarea materialelor pentru crearea de noi produse, cum ar fi accesorii decorative sau preșuri – ceea ce fac voluntarii la atelierele de reciclare creativă la Crucea Roșie – dar și producerea de fibre și țesături. Este o modalitate de a reduce deșeurile textile eliminate prin incinerare sau depozitare în gropi de gunoi, ia cercetările ce vizează transformarea în fibre noi, prin metode mecanice sau chimice, contribuie la minimizarea impactului industriei textile asupra mediului, prin diminuarea necesarului de resurse noi.
Exemple de inițiative de Upcycling în lume:
New Denim project – reciclare mecanică a deșeurilor textile post industriale (adică resturi de materiale noi ce rămân în urma producției de țesături și haine)
Acest proiect se desfășoară într-un atelier industrial din Guatemala, unde prin reciclarea de denim și a altor fibre naturale se produc țesături și haine noi, fără să se folosească coloranți sau alte chimicale. Procesul este 100% ecologic și aplică principiile economiei circulare. Resturile rezultate în urma producției sunt donate crescătorilor de cafea, pentru compost.
Carpet of Life – reciclare creativă, transformarea hainelor purtate în covoare
Carpet of life este o organizație non profit olandeză care sprijină 56 de femei din Maroc să desfășoare o activitate economică practicând un vechi meșteșug local, și anume țesutul covoarelor. Inovația în acest caz constă în faptul că pentru realizarea unui covor clienții pot utiliza articole din garderoba proprie, pe care nu le mai folosesc, primind astfel un obiect personalizat înapoi.
Relooping Fashion – reciclare chimică pentru producția de fibre noi
Este un proiect pilot finlandez care crează un model închis pentru colectarea și reciclarea textilelor, pe baza principiilor economiei circulare. Proiectul dezvoltă o abordare colaborativă între cercetatori, agenții guvernamentale, colectori, producători de fibre, producători și comercianți de haine și furnizori de soluții de ambalare ecologică. În cadrul initiațivei, s-a dezvoltat un proces chimic ce permite reciclarea succesivă a fibrelor pe bază de celuloză, fără adaos de substanțe chimice sau fibre noi.