Nu ne-am fi imaginat niciodată câtă semnificație va căpăta ziua de 17 septembrie pentru noi. În urmă cu un an, plini de emoții și cuprinși de dorința de a face o schimbare în bine, am tăiat panglica primului magazin caritabil al Crucii Roșii din România: Bine Boutique. Bucuroși și mândri de realizările noastre până în prezent, pe 17 septembrie 2019 am sărbătorit, alături de voluntari și parteneri, împlinirea unui an de la acea zi frumoasă, în care am început să construim ceva drag sufletului nostru.
O veche zicală ne îndeamnă să fim schimbarea pe care vrem să o vedem în jurul nostru, iar noi am luat-o ca atare. Așa a apărut Bine Boutique, un magazin în care hainele cu poveste capătă șansa unei noi vieți, în garderoba unui alt purtător. Din grija pentru mediul înconjurător, am conștientizat impactul negativ pe care consumul hainelor „pe bandă rulantă” îl are asupra a tot ceea ce ne înconjoară. Odată cu Bine Boutique, ne-am dorit să insuflăm oamenilor dorința de a face un BINE semenilor și mediului și, implicit, de a-și îndrepta atenția către haine cu poveste.
Sărbătoarea Un an de BINE a strâns alături de noi prieteni dragi, voluntari implicați și colaboratori fără de care nu am fi reușit să ajungem unde suntem astăzi. Atmosfera a fost una relaxantă, ca în familie. O familie mare, legată de un scop comun: acela de a transforma lumea într-un loc mai bun, mai frumos și mai curat. În holul Centrului de sortare pentru hainele donate, invitații au putut urmări câteva video-uri care spun povestea Bine Boutique. Apoi, după mica incursiune în istoria Bine Boutique, au putut păși în încăperea unde se întâmplă magia. Locul în care zeci de voluntari au sortat tone de haine, haine care au fost mereu împărțite în trei mari categorii: hainele destinate persoanelor sinistrate sau cazurilor sociale, ajung în garderoba celor aflați în nevoie, care nu au posibilitățile materiale necesare pentru a cumpăra îmbrăcăminte; haine care ajung pe rafturile Bine Boutique și, în cele din urmă, haine care nu mai pot fi purtate ca atare și pornesc pe drumul reciclării textile.
„Vedeta serii” a fost, fără doar și poate, photo-corner-ul nostru, prin față căruia s-au perindat pe rând toți participanții. Ne-am distrat și ne-am simțit bine, ne-am pozat și am cântat în cor „Mulți ani trăiască”, iar la final ne-am îndreptat către casă cu planuri și visuri mărețe în minte, prin care ne-am propus să schimbăm lumea în bine. Pas cu pas, cu multă răbdare și ambiție.